Visinescu eternul bolsevic fara regrete
Tortionarul Alexandru Visinescu nu are nicio remuscare pentru faptele sale. El are aceeasi convingere ca si celalalt Alexandru, generalul Nicolski, cel care sustinea, cu o convingere de-a dreptul diabolica, faptul ca si-a facut datoria. O astfel de convingere mentinuta cu inversunare este expresia obedientei totale fata de un regim totalitarist si al credintei maladive in legitimitatea statului comunist,
chiar si in varianta hard a terorii de tip stalinist. El, ca si alti tortionari ai regimului de tip stalinist, inca mai cred, fara rezerve, in dominatia de tip charismatic pe care o exercita partidul si ideologia stalinista asupra lor. Ei se concep pe mai departe ca fiind niste soldati disciplinati si credinciosi ai valorilor „democratiei populare” si ai acelei ordini politice. Capacitatea de seductie pe care acel sistem a exercitat-o asupra lor continua sa fie o realitate si, mai mult ca sigur, vor duce cu ei o astfel de credinta in mormant. Ei sunt incurabili. Chiar si in detentie, specimene de tipul lui Visinescu s-ar considera martiri. Ei ar privi noua societate ca o restauratie a regimului capitalist si imperialist pe care au avut misiunea de a-l elimina fara rezerve. Singura lor parere de rau ar fi aceea ca nu au starpit de doua, de trei ori mai multi „dusmani de clasa” si ca regimul pe care l-au servit nu a reusit sa supravietuiasca.
Politica acelui regim ramane pentru ei legitima si, drept urmare, felul in care ei au actionat il considera intemeiat. Ei nu pot intelege faptul ca la ora actuala sunt anchetati, iar ancheta in sine le pare un sacrilegiu, o insulta fara margini. Daca la momentul actual o schimbare de regim le-ar permite sa conduca noi anchete sau sa tina in detentie o noua sarja de „banditi”, astfel de oameni cu orgoliul ranit nu cred ca s-ar da la o parte sa administreze lovituri corporale, chiar si la varsta inaintata la care ei se afla. Ar exulta, si-ar trai cu intensitate satisfactia de a oferi o lectie celor care le-a insultat personalitatea si valorile lor construite pe baza ideologiei marxist-leniniste. Au trait ca bestii si vor muri bestii. Agresivitatea unuia ca Visinescu, incepand de la primul contact pe care l-a avut cu presa, este o evidenta care nu mai are nevoie de comentarii. Ma repet spunand faptul ca acesti indivizi sunt incurabili. Este de prisos sa le explicam faptul ca regimul pe care ei l-au slujit nu a fost intemeiat pe o legalitate realmente democratica si ca, odata ce bratul de fier al dictaturii a disparut, fragila lui legitimitate s-a erodat progresiv. A discuta cu ei despre victimele acelui regim, pentru care prin actele lor sunt direct responsabili, devine pentru ei o predica in pustiu, o inutilitate. Structuri scelerate de tipul acestor tortionari au trait, fara indoiala, o drama, vazand cum vechea ordine totalitara s-a diluat treptat dupa 1989 datorita disparitiei acelor parghii de putere care o facea indestructibila.
Acesti tortionari au ramas cu imaginea acelei societati in care ei isi exercitau violenta instrumentala, o violenta direct accreditata de partid, metodica si avand drept scop atingerea obiectivelor trasate. Acea violenta ramane pentru ei un act de datorie, de coercitie securistica impotriva celor care au uneltit contra ordinii populare. Ce i-a mai ramas lui Visinescu din acea violenta considerata odata legitima si necesara? El este animat la ora actuala de o simpla violenta colerica, fondata indiscutabil pe un vulcanic sentiment de frustrare interioara. Nu intelege si refuza sa inteleaga faptul ca istoria il vrea in boxa acuzatilor, iar faptul ca acuzatorii lui sunt acei „banditi” care au supravietuit terorii bolsevice il face sa atinga paroxismul.
Nici detentia si nici macar un pluton de executie nu ar declansa cel mai mic regret in interiorul fiintei acestor indivizi, raportat la faptele de genocid pe care le-au comis. Este o fantezie sa le cerem lor sa se lepede de inumanitatea existenta in ei. Hoitul lor nu ne-ar fi necesar. Am elimina o carcasa fizica si ne-am satisface un disperat imbold de razbunare. Acesti tortionari ar parasi viata victoriosi si ar pleca in neant cu credinta ca au fost niste eroi ai dictaturii proletariatului, asteptand, candva, ca istoria postuma sa le restituie o onoare pe nedrept terfelita.
Cum a murit temutul tartor al securistilor, Nicolski? Cum vor muri Visinescu, Ficior si altii ca ei? Vor parasi aceasta lume ca niste bolsevici fara regrete. Sa nu va indoiti! Iar ceilalti? Victimele lor? Unii au murit, iar altii au suferit si vor duce suferinta lor in maruntaiele pamantului, mangaiati de perspectiva unei justitii divine. Pana atunci, pana la acel posibil Atunci, traim drama de a accepta sau de a repudia injustetea unei lumi. Aceasta ne este cumplitul supliciu.
Adrian Constantin
https://www.newsbuzau.ro/index.php/editoriale/737-visinescu-eternul-bolsevic-fara-regrete