Vineri, 11 aprilie, la Liceul cu Program Sportiv din Buzau a fost organizata masa rotunda cu tema: “Dosarele Securitatii, mijloc de anihilare a „dusmanului de clasa”. Incursiune in lumea nevazuta a Infernului totalitar Organizatorii activitatii au fost: Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania, filiala Buzau si Centrul de Conservare a Memoriei Opozantilor Anticomunisti (din cadrul AFDPR Buzau) iar partenerul educational a fost Liceul cu Program Sportiv "Iolanda Balas-Soter". Activitatea a fost onorata de prezenta domnului Dr. Ion Sarion,

fost detinut politic anticomunist si membru marcant al asociatiei. La activitate au participat elevii Mihaescu Ionut si Dumbravicean Laurentiu (clasa a X-a profilul Stiinte sociale) si profesorii Ene Viorica (Limba franceza) si Alina Mirea (Limba Engleza). Rolul mesei rotunde a fost acela de a oferi un feedback corespunzator din partea elevilor implicati in activitate pe tema dezbatuta cu ajutorul invitatului din partea A.F.D.P.R., filiala Buzau. Elevii prezenti la activitate posedau deja cunostinte  privind trasaturile dominante ale societatii de tip totalitar si modul in care aceasta trata orice tip de opozitie anti-sistem, fapt care le-a permis  o participare  optima la  dezbaterea  pe tema propusa. Abordarea unor studii de caz concrete a facilitat elevilor o intelegere aplicata a unor problematici specifice temei activitatii. Date si imagini despre actiunea derulata si despre activitatea Centrului de Conservare a Memoriei Opozantilor Anticomunisti (din cadrul AFDPR Buzau) pot fi gasite accesand site-ul :https://cms.centrul-de-conservare-a-memoriei.webnode.ro/contacta%C5%A3i-ne/

Iulian Gavriluta

Categorie: Social

Publicat: Luni, 14 Aprilie 2014 11:00

In zilele de 15 - 16 martie 2014, la Liceul Pedagogic „Spiru C. Haret”din Buzau, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), in parteneriat cu Fundatia Konrad Adenauer si Ministerul Educatiei Nationale, au organizat un nou curs de perfectionare pentru profesori, avand drept tema modalitati de implementare a cursului optional „O istorie a comunismului din Romania”.

Cursul de formare a fost sustinut de catre domnul prof. Mihai Stamatescu, autor al manualului.

Profesorii participanti nu au venit, desigur, sa-si fundamenteze cunostinte in ceea ce priveste istoria recenta a comunismului in Romania, tematica netrebuind sa constituie o necunoscuta pentru acestia, ci modalitati optime de predare si de accesibilizare a unor continuturi in randul elevilor. Discutiile dintre formatori si profesori nu s-au limitat la abordarea unor aspecte privind comunismul in Romania, ci au vizat problematici largi, privind societatea democratica, apararea Societatii Civile si mentinerea practicilor democratice si a valorilor specifice ale acestui model democratic pentru care a optat si opteaza o parte a lumii contemporane. Paleta destul de generoasa de activitati practice la care profesorii au fost invitati sa participle in cadrul cursului i-a pus pe acestia in situatia de a face dovada capacitatii lor de a rezolva o serie de sarcini didactice, necesare in implementarea cursului optional.

Acest curs a constituit pentru echipa de la IICCMER o oportunitate de a testa cumva resursa umana profesorala din scoala buzoiana si disponibilitatea acesteia de a face fata provocarii de a implementa pe scara larga un astfel de curs in mediul buzoian. Nu ne ramane decat sa vedem care va fi finalitatea derularii acestui curs in anii care vor urma si daca investitia didactica a IICCMER-lui se va concretiza printr-o reusita.

Derularea acestui curs de formare este o noutate doar pentru mediul didactic buzoian. Demersul echipei de la IICCMER a debutat inca din septembrie- noiembrie 2010, cand partenerii proiectului si-au propus perfecţionarea unui numar de 100 profesori de istorie din ciclul secundar de invatamant pe tema „O istorie a comunismului din Romania”. Primii beneficiari, incepand cu anul 2010, au fost profesorii de istorie din judetele Tulcea, Braila, Calarasi, Galati, Bucuresti, Ilfov, Valcea, Alba, Sibiu, Covasna si Harghita, iar incepand cu anul 2008, IICCMER a organizat cursuri similare in Timisoara, Constanta, Cluj, Brasov, la care au participat in total 260 de profesori de istorie.

Dupa introducerea in licee in septembrie 2008 a cursului optional si publicarea de IICCMER a  manualului cu acelasi titlu, 1750 de elevi din 65 de licee din intreaga tara au optat in anul scolar 2008-2009 pentru cursul optional mai sus mentionat. In anul scolar 2009-2010, numarul elevilor s-a dublat, 3500 de elevi din 108 licee urmand acest curs. Nu ne ramane decat sa vedem cum se va finaliza derularea acestui curs la Buzau si daca investitia didacica a IICCMER-lui se va concretiza printr-o reusita. Un astfel de deziderat didactic si civic presupune insa implicare prin constientizarea necesitatii implementarii unui astfel de curs si nu doar un demers care sa vizeze acumularea de credite si sa cada, ulterior, in rutina si banalitate.

                                                                                           Adrian Constantin

Desfiintarea faimosului serviciu de securitate ex-sovietic a avut loc in urma cu peste doua decenii, cel putin pentru a mima schimbarea si pentru a marca in plan imagistic o rupere de trecutul totalitar. Tocmai de aceea, orice incercare de a  reconstitui trecutul recent al epocii comuniste, prin raportare la implicarea KGB-ului in fostele tari socialiste,

se loveste pe mai departe de o bariera extrem se solida si de intolerabila. Nu este deloc usor sa poti reconstitui, spre exemplu, modul in care agentii acestui serviciu au participat direct si activ la orchestrarea luptei contra rezistentei anticomuniste din fostele state socialiste, dar, mai ales, a reconstitui structura colaborationistilor acestui serviciu pana in anii ’90. Totul ar porni de la accesul la listele cadrelor active, dar si a celor de rezervisti care au lucrat in cadrul acestui serviciu de securitate. Exista un interes vadit in a stopa un astfel de demers de investigare, tocmai datorita faptului ca sunt lezate interese si pozitii social-economice ale unor oameni care reprezinta in continuare o forta in istoria prezentului. Din punct de vedere pragmatic, o astfel de situatie este pe deplin explicabila, dar nu si din punctul de vedere al necesitatii de a cunoaste adevarul si de a oferi celor care au fost victime ale represiunii totalitare sansa victoriei unei justitii a istoriei,  macar in ceasul al doisprezecelea. Celor care au murit pentru atitudinea lor fata de sistemul totalitar si celor care si-au sacrificat tineretea, pozitia sociala, linistea unei vieti de famile si au fost chiar la un pas de  moarte, lor le datoram adevarul. Dupa ei urmam noi, cei care am trait in diferite etape in societatea socialista si care am suportat intregul mecanism de inginerie sociala in care am fost inclusi.

Alaturi de cadrele KGB-ului ex-sovietic au actionat armate intregi de fosti colaboratori din tarile socialiste, care  in post-comunism nu numai ca nu au parasit scena puterii, mai mult decat atat, ei au refacut o noua structura de control, colaborand, se pare, destul de fructuos cu Vestul, mai ieri inamic imperialist, mai apoi, profitabil om de afaceri capitalist, tovaras la castig al socialistilor bogati. Nu mica a fost mirarea cand la o publicare a unor liste cu fosti colaboratori ai KGB-ului au fost descoperiti oameni cu functii grele in aparatul de stat al noilor democratii post-comuniste. Majoritatea acestor colaboratori au scapat pretutindeni de mult trambitata lege a lustratiei. La momentul actual, in statele foste socialiste nu exista date cu adevarat precise pentru a aprecia numarul fostilor colaboratori ai serviciului de securitate   ex-sovietic care la ora actuala ocupa functii cheie in aparatul de stat si isi exercita rolul decizional. In unele dintre tarile foste socialiste au aparut indicii clare asupra faptului ca existau colaboratori ai KGB-ului care activau cu acte in regula chiar si in anul 1991, atunci cand serviciul de securitate ex-sovietic intrase in pretinsa dezmembrare. Sa nu va inchipuiti ca acesti colaboratori erau niste turnatori de duzina despre care tot auzim prin mediile de presa, ei detineau dupa 1990 functii de prim rang chiar in comitetele parlamentare pentru securitate si aparare nationala din cadrul unor foste state socialiste. Acest fapt nu poate decat sa explice natura puterii si coloratura acestei puteri care a succedat fostei structuri de putere de tip socialist. Intr-o astfel de situatie, tot spectrul pluripartitist de tip democratic de dupa 1990, din multe dintre statele ex-socialiste, ar putea fi considerat cel mult o diversiune de imagine buna, pentru a mima schimbarea si pentru a convinge opinia publica vestica de faptul ca Estul a demarat si el procesul de integrare in tiparele unei societati de tip democratic.  Conducatorii democratiilor vestice au stiut, fara indoiala, care este realitatea in fostele state totalitariste, dar au acceptat, in mod tacit, sa joace in aceasta piesa grotesca, fara a se rusina de josnica lor parsivenie. Nu putini dintre cercetatorii activitatii fostului KGB din cadrul unor institute de cercetare si-au pus si urmatoarea intrebare: cati dintre fostii colaboratori, la momentul de fata, continua sa informeze Rusia pe diferite probleme de actualitate, care intereseaza, in mod expres, fostul stapan de la Rasarit? Peste decenii, istoricii segmentului de timp al istoriei recente a comunismului s-ar putea sa ajunga la concluzia de a reconsidera incadrarea cronologica a istoriei comunismului, incluzand doua mari etape: cea a totalitarismului comunist clasic si cea a neo-comunismului cu fata europeana, etapa care nici la ora actuala nu a luat sfarsit.

In mediul scolar, se studiaza istoria comunismului, fie prin raportare la un cadru general de analiza, fie particularizat, la un stat anume din fostul lagar socialist, insa perioada post-comunista este calificata drept etapa a schimbarii si a debutului unei democratii functionale. Corespunde un astfel de discurs istoric realitatii sau acceptam sa fim participanti docili la o mare diversiune? Daca este o diversiune, atunci sa fim siguri ca am contribuit cu buna stiinta , unii dintre noi, la manipularea altor generatii. Am fost niste chirurgi faciali de culise ai  neo-comunismului si ne-am dat silinta sa le schimbam noilor-vechi tovarasi mutrele lor nomenclaturist-securiste in fete zambitoare si onorabile, care mustesc a democratie si a europenism.  **** Adrian Constantin

https://www.arhiva2013.newsbuzau.ro/index.php/editoriale/5702-activitatea-kgb-ului-un-teren-de-studiu-minat-pentru-cercetatorii-istoriei-comunismului-din-europa-de-est.html

Numele lui Alexandru Visinescu a retinut atentia presei din Romania si din strainatate, iar cazul acestui tortionar al perioadei staliniste din Romania anilor ’50 a fost pe larg mediatizat in randul opiniei publice, starnind, dupa caz, unora indignarea, iar altora indiferenta. Tortionarul Visinescu, temutul comandant al inchisorii din Ramnicu Sarat, se inscrie, alaturi de alti 35 de tortionari dovediti cu martori, printre criminalii unui sistem al terorismului de stat, care si la ora actuala nu au fost condamnati spre a oferi macar o satisfactie postuma

nenumaratelor victime ale regimului comunist, cat si acelor fosti detinuti politici aflati inca in viata. In cele peste doua decenii scurse din 1989 pana astazi, aplicarea justitiei s-a lovit sistematic de o serie de imposibilitati de ordin legislativ si niciunul dintre guvernele Romaniei postdecembriste nu si-a asumat cu promptitudine si pana la ultimele consecinte actul de vointa politica in masura sa determine o clarificare de ordin legislativ care  ar fi permis condamnarea efectiva a tortionarilor din inchisorile comuniste. Efortul meritoriu depus de  Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a fost in masura cel putin sa reconstituie in linii generale geografia terorii Gulagului romanesc si sa faca cunoscuta opiniei publice realitatea trecutului, dar si datoria noastra civica de a nu ignora misiunea pe care o avem, si anume aceea de a reclama dreptul de a se face justitie. Condamnarea publica a comunismului in Romania nu inseamna nimic atata vreme cat nu este urmata si de actul de justitie din care sa rezulte condamnarea celor vinovati pentru genocidul produs. Din nefericire, trebuie sa o spunem fara menajamente, in Romania anticomunismul nu constituie o realitate bine definita. Nu sunt putini cei care nutresc sentimente de nostalgie la adresa vechiului regim, iar acest lucru poate  confirma pe undeva faptul ca regimul comunist a reusit sa distruga sistematic personalitatea, spiritul civic si de justitie al unui popor. Altfel spus, experimentul omului de tip nou  a  fost unul reusit, iar, la ora actuala, inca pot fi identificate avatarurile acestuia. In Romania unei statalitati inca criptocomuniste si a unui popor rezultat in urma unui proces de inginerie sociala, era firesc sa nu existe vointa politica si civica in masura sa determine condamnarea tortionarilor regimului comunist. Vinovatii au scapat pentru ca au fost lasati sa scape. Stalpii societatii noastre au vrut asta, iar noi le-am oferit din plin climatul necesar prin tacerea si acceptarea noastra. Am devenit un popor bolnav, a carui boala se numeste, mai presus de orice indoiala, „sindromul Stockholm”. Este greu sa identificam solutia vindecarii, iar raspunsul se pierde undeva intr- un viitor care nu a fost inca scris. 

Repere despre o geografie putreda.

Prin  Romania, tara unei revoltatoare rabdari

Temutul tortionar a ramas de-a lungul anilor un cetatean respectabil al Romaniei postdecembriste, bucurandu-se nestingherit de copioasa pensie de 6 mii de lei pe care guvernele noastre democratice au catadixit sa i-o ofere, poate pentru nepretuitele servicii aduse statului roman in perioada comunista. Este nu doar cazul lui Visinescu, ci si al altor specimene de acest gen, care s-au bucurat de tihna in anii care s-au scurs din 1989 pana astazi. Respectabilul batranel de 88 de ani si-a dus existenta netulburat, plimbandu-se pe strazile capitalei, fara remuscari, privind trecutul cu un sentiment al datoriei implinite. Suna bine, nu? Suna al dracului de comunist. Merge de minune la sufletul oricarui tovaras autentic, oricarui veteran bolsevic indragostit iremediabil de propria-i existenta jertfita pe altarul servilismului fanatic. Ma indoiesc ca, macar o clipa din sertarul memoriei sale criogenate, i-au revenit in urechi urletele de disperare ale lui Ion Mihalache, urlete care rasunau in tot celularul de la Ramnic sau urletele celorlalte victime ale sale. Fara indoiala, marele filosof francez Voltaire avea dreptate cand spunea ca „Oamenii nu au niciodata remuscari pentru lucruri care sunt in obisnuinta lor de a o face.” Pentru soldatii disciplinati ai ordinii staliniste, distrugerea fiintei umane devenise o obisnuinta. Detasat de trecut, unul ca Visinescu isi impartea timpul intre capitala si provincie, revenind, din cand in cand, pe la casuta lui de la tara, din Buzau, si anume de la Aldeni, din comuna Cernatesti , o casa cu etaj, respectiv o renovare a vechii case batranesti, unde, pret de cateva ore, trecea pe la cavolul familiei, arunca un ochi asupra parcelei de lucerna lasate in grija unui localnic sau interactiona sporadic cu unul dintre vecini, acordandu-i cinstea nepretuita de a vorbi cu un ditamai tovaras colonel calit in focul luptei de clasa. De curand insa, marera lui liniste netulburata a fost calcata de fantomele trecutului si de acuzatorii care inca mai spera in justitie, fapt care i-a si starnit violenta pe care inca o poarta in toate viscerele sale.              

Oameni ca Visinescu au marele tupeu sa se considere niste nedreptatiti, niste victime ale unei istorii care pare sa refuze sa le mai recunoasca meritele de stalpi ai fostei societati socialiste si de garanti ai permanentei acelei ordini. Acesti oameni sunt copia fidela a marelui tartor al terorii de stat, intruchipata de fostul general Nicolski, omul-bestie, care a avut pana in ultima clipa sentimentul datoriei implinite, cum tot obisnuia sa o spuna , omul care a sfidat victimele comunismului si a insultat supravietuitorii terorii de tip stalinist, indignandu-se de faptul ca cineva are curajul sa-i judece faptele si sa le catalogheze drept criminale. Romania ramane pe mai departe stigmatizata din cauza lipsei de vointa politica menita sa impuna actul de justitie si desavarsirea acestui ac. Poporul care nu s-a trezit din somnul neputintei si al non-implicarii, chiar si atunci cand realitatea trecutului a devenit o certitudine cu acte in regula, este identificat cu o nevertebrata multumita de propria existenta de molusca. Strazile Romaniei ar fi trebuit sa fie neincapatoare pentru cei care ar fi iesit sa ceara justitie si sa urle in locul celor care nu mai pot astazi sa-si arate revolta. Poate ca acest popor, recladit spiritual pe baze marxist-leniniste, ar trebui de fapt sa iasa in strada si sa aclame memoria istoriei recente a comunismului si sa ceara iertare „visinestilor” pentru impietatea de a le terfeli public imaginea si lupta dusa in slujba clasei lor muncitoare, in numele careia s-a dezlantuit mult aclamata dictatura a proletarialului.

Blestemata fie pasarea care isi spurca cuibul!

Un lucru ar mai fi de zis: blestemata sa fie pasarea care isi spurca cuibul! Mizeria lasata este semnul ca masina distructiva a sistemului comunist a invins si ca poporul roman si-a ratat sansa de a face curatenie in propria-i istorie. Va veni poate o clipa in care vom fi gata sa oferim orice numai pentru a intoarce timpul inapoi si pentru a face ceea ce a ramas nefacut. Am ratat operatia chirurgicala menita sa ne spele constiintele si sa ne ofere demnitatea de a exista. Regretele vor fi tardive. Asa imi place sa cred cel putin, dar, mai presus de orice, ma bantuie ca o stafie neimpacata cu sine imensa prezenta a indoielii. Este singura mea certitudine. Atunci pamantul pe care il calc si aerul pe care il respir, totul care ma inconjoara este cuprins de mizantropie. La capatul tuturor neputintelor si al frustrarilor ingramadite in fiintele noastre, doar ea, mizantropia, ramane sa umple golurile uror existente haotice.

Adrian Constantin

Iulian Gavriluta

https://www.newsbuzau.ro/index.php/eveniment/354-exclusiv-foto-un-om-care-isi-suporta-fiinta-alexandru-visinescu-o-tara-care-isi-suporta-existenta-romania-visinescu-o-mica-piesa-din-marele-mecanism-al-terorii-bolsevice

Tortionarul Alexandru Visinescu nu are nicio remuscare pentru faptele sale. El are aceeasi convingere ca si celalalt Alexandru, generalul Nicolski, cel care sustinea, cu o convingere de-a dreptul diabolica, faptul ca si-a facut datoria. O astfel de convingere mentinuta cu inversunare este expresia obedientei totale fata de un regim totalitarist si al credintei maladive in legitimitatea statului comunist,

chiar si in varianta hard a terorii de tip stalinist. El, ca si alti tortionari ai regimului de tip stalinist, inca mai cred, fara rezerve, in dominatia de tip charismatic pe care o exercita partidul si ideologia stalinista asupra lor. Ei se concep pe mai departe ca fiind niste soldati disciplinati si credinciosi ai valorilor „democratiei populare” si ai acelei ordini politice. Capacitatea de seductie pe care acel sistem a exercitat-o asupra lor continua sa fie o realitate si, mai mult ca sigur, vor duce cu ei o astfel de credinta in mormant. Ei sunt incurabili. Chiar si in detentie, specimene de tipul lui Visinescu s-ar considera martiri. Ei ar privi noua societate ca o restauratie a regimului capitalist si imperialist pe care au avut misiunea de a-l elimina fara rezerve. Singura lor parere de rau ar fi aceea ca nu au starpit de doua, de trei ori mai multi „dusmani de clasa” si ca regimul pe care l-au servit nu a reusit sa supravietuiasca.

Politica acelui regim ramane pentru ei legitima si, drept urmare, felul in care ei au actionat il considera intemeiat. Ei nu pot intelege faptul ca la ora actuala sunt anchetati, iar ancheta in sine le pare un sacrilegiu, o insulta fara margini. Daca la momentul actual o schimbare de regim le-ar permite sa conduca noi anchete sau sa tina in detentie o noua sarja de „banditi”, astfel de oameni cu orgoliul ranit nu cred ca s-ar da la o parte sa administreze lovituri corporale, chiar si la varsta inaintata la care ei se afla. Ar exulta, si-ar trai cu intensitate satisfactia de a oferi o lectie celor care le-a insultat personalitatea si valorile lor construite pe baza ideologiei marxist-leniniste. Au trait ca bestii si vor muri bestii. Agresivitatea unuia ca Visinescu, incepand de la primul contact pe care l-a avut cu presa, este o evidenta care nu mai are nevoie de comentarii. Ma repet spunand faptul ca acesti indivizi sunt incurabili. Este de prisos sa le explicam faptul ca regimul pe care ei l-au slujit nu a fost intemeiat pe o legalitate realmente democratica si ca, odata ce bratul de fier al dictaturii a disparut,  fragila lui legitimitate s-a erodat progresiv. A discuta cu ei  despre victimele acelui regim, pentru care prin actele lor sunt direct responsabili, devine pentru ei o predica in pustiu, o inutilitate. Structuri scelerate de tipul acestor tortionari au trait, fara indoiala, o drama, vazand cum vechea ordine totalitara s-a diluat treptat dupa 1989 datorita disparitiei acelor parghii de putere care o facea indestructibila.

Acesti tortionari au ramas cu imaginea acelei societati in care ei isi exercitau violenta instrumentala, o violenta direct accreditata de partid, metodica si avand drept scop atingerea obiectivelor trasate. Acea violenta ramane pentru ei un act de datorie, de coercitie securistica impotriva celor care au uneltit contra ordinii populare.  Ce i-a mai ramas lui Visinescu din acea violenta considerata odata legitima si necesara? El este animat la ora actuala de o simpla violenta colerica, fondata indiscutabil pe un vulcanic sentiment de frustrare interioara. Nu intelege si refuza sa inteleaga faptul ca istoria il vrea in boxa acuzatilor, iar faptul ca acuzatorii lui sunt acei „banditi” care au supravietuit terorii bolsevice il face sa atinga paroxismul.

Nici detentia si nici macar un pluton de executie nu ar declansa cel mai mic regret in interiorul fiintei acestor indivizi, raportat la faptele de genocid pe care le-au comis. Este o fantezie sa le cerem lor sa se lepede de inumanitatea existenta in ei. Hoitul lor nu ne-ar fi  necesar. Am elimina o carcasa fizica si ne-am satisface un disperat imbold de razbunare. Acesti tortionari ar parasi viata victoriosi si ar pleca in neant cu credinta ca au fost niste eroi ai dictaturii proletariatului, asteptand, candva, ca istoria postuma sa le restituie o onoare pe nedrept terfelita.

Cum a murit temutul tartor al securistilor, Nicolski? Cum vor muri Visinescu, Ficior si altii ca ei? Vor parasi aceasta lume ca niste bolsevici fara regrete. Sa nu va indoiti! Iar ceilalti? Victimele lor? Unii au murit, iar altii au suferit si vor duce suferinta lor in maruntaiele pamantului, mangaiati de perspectiva unei justitii divine. Pana atunci, pana la acel posibil Atunci, traim drama de a accepta sau de a repudia injustetea unei lumi. Aceasta ne este cumplitul supliciu.

Adrian Constantin

https://www.newsbuzau.ro/index.php/editoriale/737-visinescu-eternul-bolsevic-fara-regrete