EXCLUSIV FOTO - Un om care isi suporta fiinta – Alexandru Visinescu. O tara care isi suporta existenta – Romania. Visinescu, o mica piesa din marele mecanism al terorii bolsevice

29.03.2014 01:25

Numele lui Alexandru Visinescu a retinut atentia presei din Romania si din strainatate, iar cazul acestui tortionar al perioadei staliniste din Romania anilor ’50 a fost pe larg mediatizat in randul opiniei publice, starnind, dupa caz, unora indignarea, iar altora indiferenta. Tortionarul Visinescu, temutul comandant al inchisorii din Ramnicu Sarat, se inscrie, alaturi de alti 35 de tortionari dovediti cu martori, printre criminalii unui sistem al terorismului de stat, care si la ora actuala nu au fost condamnati spre a oferi macar o satisfactie postuma

nenumaratelor victime ale regimului comunist, cat si acelor fosti detinuti politici aflati inca in viata. In cele peste doua decenii scurse din 1989 pana astazi, aplicarea justitiei s-a lovit sistematic de o serie de imposibilitati de ordin legislativ si niciunul dintre guvernele Romaniei postdecembriste nu si-a asumat cu promptitudine si pana la ultimele consecinte actul de vointa politica in masura sa determine o clarificare de ordin legislativ care  ar fi permis condamnarea efectiva a tortionarilor din inchisorile comuniste. Efortul meritoriu depus de  Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a fost in masura cel putin sa reconstituie in linii generale geografia terorii Gulagului romanesc si sa faca cunoscuta opiniei publice realitatea trecutului, dar si datoria noastra civica de a nu ignora misiunea pe care o avem, si anume aceea de a reclama dreptul de a se face justitie. Condamnarea publica a comunismului in Romania nu inseamna nimic atata vreme cat nu este urmata si de actul de justitie din care sa rezulte condamnarea celor vinovati pentru genocidul produs. Din nefericire, trebuie sa o spunem fara menajamente, in Romania anticomunismul nu constituie o realitate bine definita. Nu sunt putini cei care nutresc sentimente de nostalgie la adresa vechiului regim, iar acest lucru poate  confirma pe undeva faptul ca regimul comunist a reusit sa distruga sistematic personalitatea, spiritul civic si de justitie al unui popor. Altfel spus, experimentul omului de tip nou  a  fost unul reusit, iar, la ora actuala, inca pot fi identificate avatarurile acestuia. In Romania unei statalitati inca criptocomuniste si a unui popor rezultat in urma unui proces de inginerie sociala, era firesc sa nu existe vointa politica si civica in masura sa determine condamnarea tortionarilor regimului comunist. Vinovatii au scapat pentru ca au fost lasati sa scape. Stalpii societatii noastre au vrut asta, iar noi le-am oferit din plin climatul necesar prin tacerea si acceptarea noastra. Am devenit un popor bolnav, a carui boala se numeste, mai presus de orice indoiala, „sindromul Stockholm”. Este greu sa identificam solutia vindecarii, iar raspunsul se pierde undeva intr- un viitor care nu a fost inca scris. 

Repere despre o geografie putreda.

Prin  Romania, tara unei revoltatoare rabdari

Temutul tortionar a ramas de-a lungul anilor un cetatean respectabil al Romaniei postdecembriste, bucurandu-se nestingherit de copioasa pensie de 6 mii de lei pe care guvernele noastre democratice au catadixit sa i-o ofere, poate pentru nepretuitele servicii aduse statului roman in perioada comunista. Este nu doar cazul lui Visinescu, ci si al altor specimene de acest gen, care s-au bucurat de tihna in anii care s-au scurs din 1989 pana astazi. Respectabilul batranel de 88 de ani si-a dus existenta netulburat, plimbandu-se pe strazile capitalei, fara remuscari, privind trecutul cu un sentiment al datoriei implinite. Suna bine, nu? Suna al dracului de comunist. Merge de minune la sufletul oricarui tovaras autentic, oricarui veteran bolsevic indragostit iremediabil de propria-i existenta jertfita pe altarul servilismului fanatic. Ma indoiesc ca, macar o clipa din sertarul memoriei sale criogenate, i-au revenit in urechi urletele de disperare ale lui Ion Mihalache, urlete care rasunau in tot celularul de la Ramnic sau urletele celorlalte victime ale sale. Fara indoiala, marele filosof francez Voltaire avea dreptate cand spunea ca „Oamenii nu au niciodata remuscari pentru lucruri care sunt in obisnuinta lor de a o face.” Pentru soldatii disciplinati ai ordinii staliniste, distrugerea fiintei umane devenise o obisnuinta. Detasat de trecut, unul ca Visinescu isi impartea timpul intre capitala si provincie, revenind, din cand in cand, pe la casuta lui de la tara, din Buzau, si anume de la Aldeni, din comuna Cernatesti , o casa cu etaj, respectiv o renovare a vechii case batranesti, unde, pret de cateva ore, trecea pe la cavolul familiei, arunca un ochi asupra parcelei de lucerna lasate in grija unui localnic sau interactiona sporadic cu unul dintre vecini, acordandu-i cinstea nepretuita de a vorbi cu un ditamai tovaras colonel calit in focul luptei de clasa. De curand insa, marera lui liniste netulburata a fost calcata de fantomele trecutului si de acuzatorii care inca mai spera in justitie, fapt care i-a si starnit violenta pe care inca o poarta in toate viscerele sale.              

Oameni ca Visinescu au marele tupeu sa se considere niste nedreptatiti, niste victime ale unei istorii care pare sa refuze sa le mai recunoasca meritele de stalpi ai fostei societati socialiste si de garanti ai permanentei acelei ordini. Acesti oameni sunt copia fidela a marelui tartor al terorii de stat, intruchipata de fostul general Nicolski, omul-bestie, care a avut pana in ultima clipa sentimentul datoriei implinite, cum tot obisnuia sa o spuna , omul care a sfidat victimele comunismului si a insultat supravietuitorii terorii de tip stalinist, indignandu-se de faptul ca cineva are curajul sa-i judece faptele si sa le catalogheze drept criminale. Romania ramane pe mai departe stigmatizata din cauza lipsei de vointa politica menita sa impuna actul de justitie si desavarsirea acestui ac. Poporul care nu s-a trezit din somnul neputintei si al non-implicarii, chiar si atunci cand realitatea trecutului a devenit o certitudine cu acte in regula, este identificat cu o nevertebrata multumita de propria existenta de molusca. Strazile Romaniei ar fi trebuit sa fie neincapatoare pentru cei care ar fi iesit sa ceara justitie si sa urle in locul celor care nu mai pot astazi sa-si arate revolta. Poate ca acest popor, recladit spiritual pe baze marxist-leniniste, ar trebui de fapt sa iasa in strada si sa aclame memoria istoriei recente a comunismului si sa ceara iertare „visinestilor” pentru impietatea de a le terfeli public imaginea si lupta dusa in slujba clasei lor muncitoare, in numele careia s-a dezlantuit mult aclamata dictatura a proletarialului.

Blestemata fie pasarea care isi spurca cuibul!

Un lucru ar mai fi de zis: blestemata sa fie pasarea care isi spurca cuibul! Mizeria lasata este semnul ca masina distructiva a sistemului comunist a invins si ca poporul roman si-a ratat sansa de a face curatenie in propria-i istorie. Va veni poate o clipa in care vom fi gata sa oferim orice numai pentru a intoarce timpul inapoi si pentru a face ceea ce a ramas nefacut. Am ratat operatia chirurgicala menita sa ne spele constiintele si sa ne ofere demnitatea de a exista. Regretele vor fi tardive. Asa imi place sa cred cel putin, dar, mai presus de orice, ma bantuie ca o stafie neimpacata cu sine imensa prezenta a indoielii. Este singura mea certitudine. Atunci pamantul pe care il calc si aerul pe care il respir, totul care ma inconjoara este cuprins de mizantropie. La capatul tuturor neputintelor si al frustrarilor ingramadite in fiintele noastre, doar ea, mizantropia, ramane sa umple golurile uror existente haotice.

Adrian Constantin

Iulian Gavriluta

 

http://www.newsbuzau.ro/index.php/eveniment/354-exclusiv-foto-un-om-care-isi-suporta-fiinta-alexandru-visinescu-o-tara-care-isi-suporta-existenta-romania-visinescu-o-mica-piesa-din-marele-mecanism-al-terorii-bolsevice